Diferența dintre tratamentele de fosfatare și pasivare a metalelor constă în scopurile și mecanismele acestora.

Fosfatarea este o metodă esențială pentru prevenirea coroziunii în materialele metalice.Obiectivele sale includ asigurarea protecției împotriva coroziunii metalului de bază, servirea ca grund înainte de vopsire, îmbunătățirea aderenței și rezistenței la coroziune a straturilor de acoperire și acționând ca lubrifiant în prelucrarea metalelor.Fosfatarea poate fi clasificată în trei tipuri în funcție de aplicațiile sale: 1) fosfatare de acoperire, 2) fosfatare de lubrifiere prin extrudare la rece și 3) fosfatare decorativă.De asemenea, poate fi clasificat după tipul de fosfat utilizat, cum ar fi fosfat de zinc, fosfat de zinc-calciu, fosfat de fier, fosfat de zinc-mangan și fosfat de mangan.În plus, fosfatarea poate fi clasificată în funcție de temperatură: fosfatare la temperatură înaltă (peste 80 ℃), fosfatare la temperatură medie (50-70 ℃), fosfatare la temperatură joasă (aproximativ 40 ℃) și la temperatura camerei (10-30 ℃) fosfatarea.

Pe de altă parte, cum are loc pasivarea în metale și care este mecanismul acesteia?Este important de menționat că pasivarea este un fenomen cauzat de interacțiunile dintre faza metalică și faza de soluție sau de fenomene interfaciale.Cercetările au arătat impactul abraziunii mecanice asupra metalelor în stare pasivată.Experimentele indică faptul că abraziunea continuă a suprafeței metalice determină o schimbare negativă semnificativă a potențialului metalului, activând metalul într-o stare pasivată.Acest lucru demonstrează că pasivarea este un fenomen interfacial care apare atunci când metalele intră în contact cu un mediu în anumite condiții.Pasivarea electrochimică are loc în timpul polarizării anodice, ducând la modificări ale potențialului metalului și la formarea de oxizi sau săruri metalice pe suprafața electrodului, creând o peliculă pasivă și provocând pasivarea metalului.Pasivarea chimică, pe de altă parte, implică acțiunea directă a agenților oxidanți precum HNO3 concentrat asupra metalului, formând o peliculă de oxid la suprafață sau adăugarea de metale ușor pasivabile, cum ar fi Cr și Ni.În pasivarea chimică, concentrația agentului oxidant adăugat nu trebuie să scadă sub o valoare critică;în caz contrar, s-ar putea să nu inducă pasivare și ar putea duce la dizolvarea mai rapidă a metalului.